Să lași în urmă agitația, notificările și zâmbetul „de conveniență” și să te întorci acolo unde chiar ești tu: nefiltrat, nevăzut de alții, negrăbit.

O tabără ca o respirație adâncă după o viață în care ai ținut aerul în piept. Ne adunăm într-un colț de munte, unde liniștea nu doare, ci te ține în brațe.

Unde rănile nu se ascund, ci se vindecă.

Ce facem acolo?

• Ne dăm voie să simțim ce am pus pe pauză

• Vorbim cu părți din noi de care ne-a fost dor

• Facem exerciții terapeutice care nu doar ating – ci transformă

• Ne conectăm cu oameni care nu ne întreabă „cu ce te ocupi?”, ci „cum te simți cu adevărat?”
Locuri limitate – pentru că intimitatea e sacra.